Extraordinara colecţie Körmendi-Csák mai stă doar 10 zile la Muzeul de Artă din Timişoara!

2011., ORA DE TIMIS

TIMIŞOARA. Cu câteva săptămâni în urmă, mai în glumă, mai în serios, domnul Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, m-a întrebat cu cine mi-ar plăcea să beau un single malt scotch whisky. Răspunsul meu a venit fără ezitare: Csák Máté! În faţa muzeului se descărca una dintre cele mai mari colecţii de artă est-europeană, şi încă înainte de deschiderea expoziţiei se zvonea că celebrul colecţionar din Ungaria va umple câteva dintre sălile muzeului cu sute de lucrări de artă contemporană maghiară. Să întâlneşti un colecţionar de artă de talia lui este o ocazie unică.

Schimbul de energie pe care îl simţi lângă un om ce modelează istoria…
Cu aproape două decenii în urmă am avut ocazia să îl întâlnesc, la Chicago Art Expo, pe Leo Castelli. Întâlnirea m-a marcat până în ziua de astăzi, nu atât prin şocanta revelaţie pentru mine – care, la vremea aceea, nu ştiam de căsătoria lui cu Ileana Schapira, din Bucureştii anilor ‘30 –, cât prin schimbul de energie pe care îl simţi lângă un om ce modelează istoria. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat la Timişoara. Inutil să spun că aveam să îl întâlnesc pe Csák Máté – o împrejurare care mi-a deschis pleoapa adormită a celui de-al treilea ochi spre o lume care mă locuia, dar de care eram prea puţin conştient. Probabil că aceasta este calitatea pe care o recunoşti în faţa spiritelor extraordinare: deschid în tine o energie subtilă şi densă, ca un câmp electromagnetic sau ca o substanţă ce, în momentul în care te atinge, te transformă. Discuţia pe care am purtat-o într-una dintre sălile muzeului s-a dovedit a fi o iniţiere în bucuria spirituală pe care o are omul în faţa creaţiei artistice şi empatia care se formează între natura sensibilă a artistului şi cea a colecţionarului, îngerul său păzitor.
În toată istoria expoziţională a Muzeului de Artă din Timişoara nu s-au bătut cu atâta entuziasm cuie în pereţi, pentru a susţine o expoziţie
Csák Máté nu este un om obişnuit. El este un arhitect, constructor, restaurator, pictor, scriitor, publicist, colecţionar. Un om care a făcut din familia şi prietenii săi o construcţie tot atât de trainică precum zecile de edificii pe care le-a ridicat. Încă din primii ani de şcoală, colegii i-au recunoscut talentul şi forţa de muncă. Nu a lipsit o singură oră în toţi anii de studiu la liceu sau la Budapest University of Technology, fiind un over-achiver ce a fost recunoscut în timpul anilor ca preşedinte al Departamentului de arte frumoase şi arhitectură al Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor Maghiari, consilier-şef în Departamentul de imobiliare al Ministerului Justiţiei, şef de lucrări în timpul restaurării Castelului Buda şi inginer-şef al Inspectoratului Monumentelor Istorice din Budapesta. Dacă adăugăm faptul că această muncă de titan a făcut din el unul dintre cei mai puternici şi bogaţi oameni din Ungaria, nu trebuie să ne mirăm de ce, într-o zi, a decis împreună cu soţia sa, avocata Anna Körmendi, să pună bazele celei mai importante colecţii de artă contemporană din Ungaria. Cred că în toată istoria expoziţională a Muzeului de Artă din Timişoara, proaspăt ieşit dintr-o restaurare care face din el una dintre splendorile arhitecturale europene, nu s-au bătut cu atâta entuziasm cuie în pereţi, pentru a susţine o expoziţie.
Nimic nu poate egala privilegiul de a trăi lângă spiritul unei opere de artă
De ce cumpără lumea artă? O întrebare naturală mai ales astăzi, când trecem printr-o criză economică globală. După estimările experţilor, marketul de artă global a atins, în 2009, suma de 41.9 miliarde de dolari. Numai pe internet se prezice că, până în 2014, din întreg comerţul online din Statele Unite, vânzările de obiecte de artă vor creşte de la 6%, anul acesta, la 11%. Dacă ne gândim că aceste vânzări au atins astăzi 8.1 miliarde de dolari, din 235 de miliarde, la cât sa ridicat întregul comerţ online, putem să spunem că, în ciuda recesiunii, comerţul cu obiecte de artă este în creştere.
L-am întrebat pe Csák Máté ce anume l-a determinat să devină colecţionar. Răspunsul său mi-a relevat povestea tulburătoare a uneia dintre cele mai importante achiziţii de artă din istoria Ungariei. Ea a fost făcută de un prieten de-al său, arhitectul Gerlóczy Gideon, care, în 1919, a achiziţionat, prin licitaţie, picturile monumentale ale pictorului Csontváry Kosztka Tivadar (1853 – 1919), şi este considerat salvatorul de la dezastru al acestor opere care, altfel, ar fi fost folosite în loc de coviltir de o firmă care fabrica, da, căruţe. Privind vrăjit spre lucrările lui Csontváry, în cursul vizitelor de sărbători în casa Gerlóczy, Máté şi-a spus că nimic nu poate egala privilegiul de a trăi lângă spiritul unei opere de artă. Un privilegiu din care el a făcut o misiune.
Să expui o colecţie unui tur internaţional nu este la îndemâna oricui. Nu vorbim doar de lucrări care trebuie arhivate, împachetate, transportate şi asigurate, sau de toată logistica legată de comunicare, public-relations, contracte şi survey pre şi post-expozitional. Csák Máté a venit la Timişoara ca orice star din liga sa, cu un convoi format din artişti, critici, muzeografi, consilieri, jurnalişti, traducători, oficiali consulari, experţi în montarea expoziţiilor şi cu un program din care nu lipsesc întâlniri cu publicul, simpozioane sau mese rotunde. Absolut totul, până la cel mai mic detaliu, a fost făcut profesional şi cu rafinament.
În ultimii ani, interesul pentru artă în Ungaria a atins cote surprinzătoare. Raportată la numărul populaţiei, Ungaria, cu zecile de galerii şi săli de expoziţie, pare a fi scena cea mai fierbinte a artei est-europene. Doar două dintre casele de licitaţii din Budapesta, Kieselbach Gallery şi Judit Virag Gallery, au înregistrat, în 2009, un volum de vânzări combinat de peste 11 milioane de dolari, o sumă mare dacă ne gândim ca majoritatea lucrărilor sunt de pe piaţa domestică şi au preţuri care nu se pot compara cu cele de la Paris, Londra, Tokio sau New York. Acest fenomen a dus la ridicarea preţurilor realizate de artişti autohtoni. “The Madman and the Soldier”, o pictură de Lajos Gulacsy (1882-1932), s-a vândut, în 2009, cu 110 milioane de forinţi, un preţ mic comparat cu valoarea acestui artist extraordinar, dar o performanţă, date fiind preţurile din anii precedenţi.
Asistenţa dezinteresată este un lucru rar în lumea colecţionarilor…
La Muzeul de Artă din Timişoara sunt reprezentaţi 87 de artişti, cu 267 lucrări. Dacă ar fi doar să îi enumerăm, ca să nu zic să îi prezentăm, acest articol s-ar transforma într-un album, precum cele peste 30 de albume şi monografii de artă dedicate de Galeria Kormendi-Csak artiştilor ei. Cu excepţia lui Gyarmathy Tihamér (1915 – 2005), “piesa de rezistenţă” a expoziţiei, care a expus 130 de lucrări în câteva săli special dedicate, majoritatea artiştilor sunt reprezentaţi cu una sau cel mult 7 lucrări. Un modus-operandi, devenit o binecuvântare pentru relaţia dintre colecţionar şi artist, este dezvoltarea unei empatii reciproce, prin care artistul devine parte integrantă a unei familii în care sunt adresate de multe ori nu numai probleme artistice, dar şi existenţiale. Au fost cazuri în care Csák Máté a trebuit să intervină salvator, ca prieten, în problemele de viaţă ale artiştilor săi, de la plata restantă a chiriei, la ajutor în caz de boală sau deces. Asistenţa dezinteresată este un lucru rar în lumea colecţionarilor, motiv pentru care numele lui Csák Máté a devenit sinonim, pentru mulţi artişti, cu garantul unei creaţii aflate sub protecţia unui spirit salvator. Relaţia sa cu Gyarmathy Tihamér stă sub semnul acestei responsabilităţi. Nimic nu poate exprima mai elocvent angajamentul galeriei faţă de artistul ei decât prezenţa la Timişoara a fiicei artistului, Ágnes Gyarmathy, pe care un ochi neprevenit de modestia şi deosebita ei decenţă nu ar putea să ghicească că se află în faţa unui artist tot atât de deosebit ca tatăl ei. Asta doar dacă ar fi să amintim că este câştigătoarea premiului Oscar pentru filmul Mefisto, la care a lucrat împreună cu regizorul Istvan Szabo.
Colecţia este legată de un acut simţ al istoriei şi de un sentiment de identitate naţională
Visul lui Csák Máté, avut cu câteva decenii în urmă în faţa cedrului pictat de Csontváry, aflat în casa lui Gerlóczy Gideon, pare să se contureze prin grija cu care se raportează faţă de creaţia lui Gyarmathy Tihamér, un artist care încă din 1938 a făcut parte din scena artistică europeană, alături de Piet Mondrian, István Beöthy, Jean Arp, Andre Breton şi Max Bill. Vizitatorul Muzeului de Artă din Timişoara va fi cu siguranţă şocat să descopere că unele dintre lucrările sale, ce au prospeţimea unui experiment artistic de astăzi, au fost realizate cu 65 de ani în urmă.
Majoritatea lucrărilor din colecţie sunt lucrări realizate de maghiari contactaţi în timpul vieţii. Acest lucru s-a întâmplat din ziua în care s-a înfiripat colecţia, cu aproape treizeci de ani în urmă, şi nu cred că greşesc dacă spun că este legată de un acut simţ al istoriei şi de un sentiment de identitate naţională. Istoria colecţionismului maghiar este intrinsec legată de perioada dramatică de dezintegrare prin care a trecut Ungaria în primul şi al doilea război mondial. Începând din anii ’20, până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, colecţionarii se întâlneau regulat cu inteligenţia artistică maghiară a vremii, de la avangardiştii veniţi de la Paris, precum Róbert Berény, până la descendenţi ai şcolii de la Baia Mare, cum erau István Szonyi sau József Egry. Unul dintre locurile lor preferate de întâlnire a fost Gresham Café din Budapesta, unde s-a creat un model şi o viziune despre colecţionism şi accesibilitatea artistului, diferită de cea a aristocraţiei nobiliare, care a pus bazele marilor muzee din Ungaria. Acestea au fost colecţia contelui Ferenc Széchényi (1754- 1820), care stă la baza Bibliotecii Naţionale Ungare şi a Muzeului Naţional din Budapesta, fondate în 1802, şi cea a Prinţului Nikolaus Esterházy (1765-1833), care a fondat, în 1871, Galeria Naţională de Pictură. Alţi colecţionari cunoscuţi au fost Contele Gyula Andrássy, Baronul Ferenc Hatvany, sau Baronul Mor Lipot Herzog.
Modelul creat de Gersham Cafe s-a continuat şi sub comunism, în special după Revoluţia din 1956, când intelectuali cu influenţă, doctori sau avocaţi, au format colecţii cu precădere de artă maghiară. Printre ei a fost şi Csák Máté. Prezenţa lui în cercurile artistice şi contactul direct cu artistul i-a permis să cumpere lucrări de artă la preţuri foarte avantajoase. El însuşi artist, a ştiut exact care sunt nevoile artistului, sensibilităţile sale şi, în special, care sunt mijloacele de al promova. Fiind un antreprenor foarte talentat, odată cu primele semne ale liberalizării de la sfârşitul anilor ’90, a creat, împreună cu soţia sa, Anna Körmendi, câteva galerii de artă în mai multe localităţi, cele mai cunoscute fiind cea din Şopron, de la Palatul Anne Artner, şi cea din Budapesta, de pe Falk Miksa, faimoasa stradă a anticarilor budapestani. Alcătuirea şi profilarea colecţiilor a fost sprijinită de fiul său, istoricul de artă Csák Ferenc, şi de consilierea eminentului critic de artă Wehner Tibor, autorul a două cărţi de referinţă despre sculptura maghiară, dintre care amintesc “Sculptura Modernă Maghiară – 1945-2010”, precum şi un volum despre parcul de sculpturi în care au fost masate sculpturile proletcultului comunist. Prezent la Timişoara, Tibor mi-a oferit cu candoare un interviu sub o umbrelă din Piaţa Unirii, reactivând în mine limba maghiară, care – după decade de nefolosinţă – trecute prin canibalismul firesc al limbilor dominante, m-a pus în poziţia de a folosi o maghiară de bucătărie, într-un domeniu în care papionul este obligatoriu.
De la bun început Tibor mi-a spus că rolul său nu are, aşa cum s-ar crede, interferenţă cu achiziţiile colecţiei. Faţă de colecţionarii axaţi pe artă văzută ca investiţie şi care angajează un critic pentru a decide achiziţiile, în cazul Colecţiei Körmendi-Csak aceste decizii sunt luate fie de Anna Körmendi, fie de Csák Máté, care, deşi au favoriţii lor, întotdeauna ajung la un bun compromis. Colecţia nu cuprinde doar picturi, grafică şi sculptură, ci şi obiecte decorative din lemn, ceramică, sticlă sau metal, precum şi fotografii artistice, practic, mii de lucrări exprimate în tendinţe stilistice foarte diverse. Alături de maeştri ai artei maghiare a secolului XIX şi XX, intraţi deja în circuitul muzeistic, colecţia cuprinde şi lucrări ale artei emergente, care, se ştie, sunt o investiţie riscantă. Să creezi în această diversitate o fluenţă, cere un exerciţiu critic şi o prezentare care începe cu ciocanul în mână pentru aşezarea unui tablou pe perete, şi se termină într-o muncă asiduă de prezentare a colecţiei în presă sau în albume de artă. Rolul criticului şi al consilierului în aceste circumstanţe este de neînlocuit. Am înţeles acest lucru în timpul panotării expoziţiei, când am realizat că Tibor coordona nu numai acel milimetru sub care se expune o lucrare de artă, dar şi o parte din istoria şi spiritul care o locuieşte.
Colecţia Körmendi-Csak a fost prezentată la Weisbaden, Bonn, Hamburg (1992), Dublin, Schloss Farrach, Niza (1993), Hamburg, Hanovra (1994), Geneva (1997), Viena – sediul ONU (1998), Miercurea-Ciuc, Sfântu-Gheorghe (1999), Geneva (2000), Tallin (2001), Eisenstadt (2005), Kosice (2006), Pilzen (2006), şi expoziţiile au fost inaugurate de personalităţi precum Kofi Annan – secretar general ONU (Viena), preşedintele Republicii Ungare, Arpad Goncz (Geneva), sau ministrul pentru Afaceri europene, Etele Barath (Kosice).
Pentru cei care vor să înţeleagă contextul istoric în care au activat artiştii maghiari, este aproape obligatorie menţionarea unor grupări formate sub influenţa artei europene sau americane. Mă gândesc în primul rând la avangardă, care are o istorie foarte serioasă în Ungaria, încă din 1909, când grupul „Cei Opt” (Nyolcak), compus din Róbert Berény, Béla Czóbel, Dezső Czigány, Károly Kernstok, Ödön Márffy, Dezső (Desiderius) Orbán, Bertalan Pór şi Lajos Tihanyi, a adus de la Paris un suflu inspirat de fovismul lui Mattise, Andre Derain şi Maurice de Vlaminck, sau de pictura lui Cezzane. O convergenţă între influenţa grupului “Cei Opt” cu ideile avangardiste ale lui Lajos Kassák (1887-1967) şi ale mişcării activiste din jurul revistei Ma (Sándor Bortnyik, János Máttis Teutsch, László Moholy-Nagy, Jószef Nemes Lampérth, Béla Uitz, Lajos Gulácsy, János Kmetty), cu cele ale expresionismului european (Munch, Ensor, Nolde, Egon Schiele,) ale expresionismului abstract american (Pollock, De Kooning) şi conceptualismului geometric şi abstract (Robert Rauschenberg, Sol LeWitt), a creat o scenă artistică în Ungaria care poate fi urmărită până astăzi.
Printre artiştii din colecţie, care se remarcă cu un expresionism figurativ de mare intensitate emoţională, este Sváby Lajos (n.1935), un artist cu un registru compoziţional surprinzător şi o paletă de culori vii, folosite cu tuşe de penel nervoase, care crează foarte multă mişcare şi dinamism. Atât pe el cât şi pe prietenul său Veress Sándor László (n. 1934) am avut onoarea să îi cunosc personal. Pe Veress, chiar ocazia de a-l cunoaşte mai bine în cursul unei conferinţe pe care am ţinut-o în sala barocă a Muzeului de artă din Timişoara. Veress este naratorul unor situaţii paradoxale, un adevărat ilustrator al comediei umane tratate într-o tehnică care are vetustul unor stampe spălate de timp. Un pictor al Colecţiei Körmendi-Csak care a murit recent, Kokas Ignác (1926– 2009), prezintă nişte disponibilităţi ce îl pun în linie cu cei mai mari pictori ai expresionismului abstract ai secolului XX. El crează un adevărat iluzionism al tuşei pe care o aplică folosind pensule largi, creând spaţii de o profunzime şi sugestibilitate care provoacă, pe fondul unei suprafeţei picturale nonfigurative, interferenţe perceptuale subconştiente, de natură figurativă. Frey Krisztián (1929-1997) a fost unul dintre artiştii colecţiei care a fost direct influenţat de expresionismul abstract al lui Pollock şi de Kooning. Krisztián a fost un artist autodidact, care a folosit în pictură tehnicile de dripping ale lui Pollock, pe care apoi le-a combinat cu o scriitură şi cu suprafeţe gri. Toate acestea au făcut din pictura sa un trademark recunoscut pentru înglobarea unor simboluri matematice şi muzicale, care dau un lirism aparte lucrărilor sale. Un artist foarte important este Schéner Mihály (1923 –2009), pe care l-aş considera un expresionist simbolic ce a folosit foarte multe motive geometrice, combinate cu figuraţii inspirate din arta populară maghiară. Locul proeminent pe care îl ocupă în Colecţia Körmendi-Csak este onorat şi de includerea lucrării „Două figuri” pe coperta catalogului de la Timişoara. Tehnica sa de lucru era foarte directă, de multe ori Schéner lucra direct din tub, creând combinaţii coloristice prin amestecul lor pe pânză, cu degetele, rezultatul fiind o masă magmatică şi păstaosă, care pare să iasă din tablouri. Un artist cunoscut studenţilor din academiile de artă ca autor al unui compendiu de anatomie artistică, Barcsay Jenő (1900 – 1988), apare în expoziţia de la Timişoara cu o lucrare de un abstracţionist geometric remarcabil. În acelaşi spirit geometric se înscriu lucrări făcute de Baska József (n. 1935), Kántor Lajos (n.1922) şi Rác András (1926).
Dintre sculptori este greu să nu îl remarci pe Birkás István (n. 1947), autorul unor lucrări cu iz de found objects, similar încasetărilor făcute de sculptoriţa americană Louise Nevelson. Lucrările lui Birkás au un farmec deosebit, produs de juxtapunerea elementelor compoziţionale, alcătuite din fragmente ale unor obiecte reale, piese de mobilier, dale de piatră sau ceramică. O sculptoriţă care mi-a plăcut foarte mult este nonagenara Gádor Magda (1924), care vine dinspre tradiţia ceramicii şi se mută în cea a sculpturii turnate în beton. Gádor Magda combină elemente de expresie ce pot fi găsite în ceramica neolitică şi este un desenator formidabil, care marchează şi desenează pe sculpturile ei linii de forţa sau figuraţii, un stil care aminteşte de tehnica folosită de Jean Dubuffet. Un sculptor foarte original, care îşi toarnă lucrările în sticlă, este Buczkó György (1950).
Cei care trec de porţile masive ale Palatului Baroc vor fi întâmpinaţi de o pictură cu o scenă de grup făcută de Gyémánt László (n. 1935), un artist foarte apreciat în Ungaria, în care sunt reprezentaţi o parte dintre eroii acestei expoziţii, Sváby Lajos, Kokas Ignác, Schéner Mihály, Anna Körmendi, Ferenc Csák, Gyarmathy Tihamér, Máté Csák, Frey Krisztián şi mulţi alţii. Este o lucrare care reprezintă confreria artistică contemporană a colecţionarului maghiar, într-un setting evocativ portretului de grup din perioada barocă.
Această colecţie unică oferă iubitorilor de artă, artiştilor şi colecţionarilor din România un model plin de inspiraţie. În cele câteva săptămâni care au trecut de la vernisajul ei am stat aplecat în faţa a mii de imagini din istoria artei maghiare, am vizitat paginile marilor case de licitaţii din Ungaria, am postat pe Facebook albume cu opera acestor pictori maghiari şi am fost răsplătit cu reacţii spontane de admiraţie din toată lumea. Unii mi-au spus că aud pentru prima oară numele artiştilor reprezentaţi şi că această expoziţie este un adevărat eye-opener spre o artă şi o cultură care merită o atenţie nedivizată.
Spiritul vital şi deschis al colecţionarilor Anna Körmendi şi Csák Máté fost recunoscut în 1999 de către Preşedintele Republicii Ungare, Árpád Göncz, prin conferirea medaliei de aur pentru diseminarea culturii maghiare, iar în anul 2006, de prestigiosul Pro-Europe Award. Prezenţa lor la Timişoara nu este întâmplătoare. Printre dalele de bazalt cu care a fost pavată Piaţa Unirii, se află o piatră care vibrează de sute de ani cu intensitatea unui stâlp de pod pe care Csák Máté a sprijinit o punte oferindu-ne un regal artistic. Un single malt scotch whisky nu se dă peste cap ca un snaps; cu atât mai mult, cronica unei expoziţii de o asemenea anvergură. Thank you for the treat, Mr. Marcel Tolcea!
Expoziţia colecţiei Körmendi-Csák este deschisă până la data de 30 octombrie 2011 şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00 -18.00 (lunea închis).
– Scris de Adrian Ioniţă la 20 Oct. ora 14:01